Dorinta..

Intotdeuna mi-am dorit sa am darul povestirii....intotdeauna m-am dorit sa pot expima ceea ce simt si ce gandesc...in ultimul timp viata m-a pus in niste situatii care mai de care mai interesante, m-a facut sa ma intreb cine sunt eu cu adevarat in raport cu ce mi se intampla, inca nu am gasit raspunsul exact la aceasta intrebare, dar inca-l caut...
Ceea ce stiu cu adevarat este ca orice actione are o rectiune, unele actiuni m-au facut fericita, altele m-au facut sa nu dorm noaptea, altele m-au lasat cu contul gol...dar din toate am invatat, sau cel putin asa sper. Am citit intr-o carte ca fiecare greseala facuta te aduce mai aproape de adevar si ca defapt raul este o iluzie. Dar ma intreb uneori cat mai trebuie sa gresesc sa ajung la adevar? Sau oare este adevarul fiecarei situatii? Exista oare un adevar suprem? Adevarul suprem se spene ca e dragostea...iubirea neconditionata fata de orice/oricine...fata de toata creatia aceasta minunata numita viata. Ar trebui sa ne amintim cu totii de asta cand cadem in intunericul sufletului...ca asta ar putea fi lumina de la capatul tunelului. Si sa nu uit esentialul, sper ca intr-o zi sa pot scrie cu amanunte tot ceea ce am trait,si invatat delungul acestei vieti.

Happiness

Cine credea ca voi scrie ceva dupa atata timp😊Dar scriu, si scriu cu veselie in glas si in suflet. Am prins din nou viata, am din nou culoare in obraji, si sufletul imi canta. Am aflat in sfarsit ce este iubirea. Am aflat ce inseamna sa te iubeasca cineva din interiorul fiintei sale si sa daruiasca tot ce are mai bun si mai pur in interior. Am invatat...d-abia acum.

End

Si a venit Decembrie... sunt in tara iubirii... Ce ironie a sortii...in tara iubirii fara un strop de iubire. Uneori as vrea sa fug si sa o iau de la capat... si stiu ca voi avea curajul necesar in curand sa fac si pasul asta. M-am saturat sa alerg dupa o iluzie, dupa o dragoste inexistenta, dupa un om care nu va fi al meu cu adevarat niciodata. Nu regret nimic, asa a fost sa fie... sa te gasesc, sa te iubesc si acum trebuie sa ma opresc. Trebuie sa imi opresc gandurile ce imi zboara spre tine, tremuratul trupului cand te simte, bataile accelerate ale inimii cand iti aude vocea. Trebuie sa iti dau "DELETE" din minte si suflet. Trebuie sa te scot ca si cand nu ai fi existat vreodata. Sa sterg tot ce ai insemnat...tot ce am facut pentru tine. Sa uit cat de imorala am fost din cauza ta. Sa te iert... defapt sa ma iert pe mine, ca tu nu ai nicio vina... vina este a mea ca am sperat la lucruri imposibile... (defapt nu imposibile, ca erau realizabile daca si tu ma iubeai... ), am visat cu ochii deschisi la o viata cu tine, viata pe care daca stau sa ma gandesc mai bine nu mi-o mai doresc nici daca te pui in genunchi si imi spui ca ma iubesti. Nu as vrea sa ocup un loc in care nu m-as simtii bine. De ce? Doar pentru titlul de "nevasta"? Niciodata! Daca vreodata ma voi casatorii, ma voi casatorii cu cineva care ma iubeste,ma respecta, ma asculta, imi da siguranta...cu un barbat care va sti sa fie al unei singure femei...nu cu barbatul tuturor, dar al niciuneia in acelasi timp.

Optimism

E tarziu...e ora 3 a.m.,afara este ceata de o tai cu cutitul. Mi-am adus aminte sa mai scriu (aproape uitasem). Sunt o visatoare...visez la ziua in care toate lucrurile se vor rezolva si viata mea va lua o intorsatura normala. Cateodata imi pierd speranta, dar imi aduc aminte ca mai sunt oameni care imi sunt alaturi si care ma incurajeaza sa imi urmez visele si ca sunt o persoana puternica, care poate depasii price. Fiecare zi trece mai greu...dar invat sa am rabare. E greu cu rabdarea la mine...fiindca sunt genul care vrea totul si repede daca se poate. Dar usor,usor se vor rezolva toate. Sunt optimista...macar asta mi-a mai ramas :OPTIMISMUL.

AnoNim

Nimic nu va mai fi la fel, nu fiinca nu am ocazia, ci fiindca nu vreau sa mai ma intorc din drum...Am ales sa fie asa, asta mi-a dorit.. Mi-am dorit sa fiu singura, incerc sa explic in fiecare zi sa explic cine sunt, cum sunt... dar pare ca nimeni nu ma asculta.. nimanui nu-i pasa cu adevarat cine sunt sau ce simt... deja m-am obisnuit ca nimanui sa nu-i pese. Uneori, in zorii zilei privesc pe fereastra si parca nu-mi dau seama unde ma aflu si cand am ajuns aici...privesc ,si parca sunt o straina chiar si pentru mine, parca nici eu nu mai ma recunosc catodata... oare cand m-am schimbat asa?

Ganduri de dimineata

E 8 dimineata, as spune prea devreme sa am inspiratie pentru ceva anume....Simt cum trece timpul fara macar a intreba,doar lasa urme care par tot el a le vindeca. Cineva mi-a spus ca sunt egoista, ca ma gandesc doar la mine, ca aud doar ce imi convine, ca nu-mi pasa decat sa-mi fie mie bine,oare este chiar asa? Oare chiar asta sunt? Nu cred ca asta sunt eu, poate am momente cand tot ce conteaza pentru mine este zambetul tau, fericirea de pe chipul tau si chiar daca astfel de momente sunt rare,crede-ma ca simt fericirea ta cu aceeasi intensitate de parca ar fi a mea. Dar oare fericirea mea o simte cineva? Simte cineva cand mi-e teama, cand sunt suparata, cand vreau sa tip? Nu cred...ca poate as simtii...

Scrum

Ce rost are sa ai in viata libertatea de a alege, de a face ce vrei cand nu ai cu cine sa o impartasesti? Ce rost are sa zambesti, dar sa stii ca zambetul tau nu lumineaza fata cuiva? Am momente cand as vrea sa urlu, sa tip, sa plang, sa sparg...dar chiar si asa, nu m-ar auzi nimeni, probabil doar niste vecini deranjati de galagia provocata. Mi-e dor de o imbratisare sincera, de un sincer "va fi bine", de un sincer "te iubesc" venit din partea persoanelor la care tin. Mi-e dor.... dar doar atat. Toate aceste lucruri s-au prefacut in scrum...si iata-ma iarasi singura pe drum, singura ...asteptand parca o minune.