Stii?Mi-ar fi placut sa-ti vorbeasca inima, sau macar lacrimile varsate in miez de noapte pentru tine.Dar din pacate ti-am vorbit eu,nu inima sau lacrimile,poate crezi ca ti-am vorbit din "ratiune",din minte,dar ce ti-am spus eu ti-ar fi spus si inima mea,sunetul lacrimilor mele ar fi explicat aceleasi lucruri pe care le-ai auzit din gura mea.Tu ai preferat sa pleci,sa nu-ti pese de suspinul inimii mele,sa nu incerci sa-ti dai seama daca ti-am vorbit cu inima sau cu mintea,ai preferat sa le crezi vorbe goale si sa dispari precum luceafarul la rasaritul soarelui,ai preferat sa-mi lasi inima in mizerie si-n suspin.Ai vrut sa se termine si ai reusit,caci nu mai am forta sa lupt atata timp cat tu ai apucat pe un drum de pe care nu ai de gand sa te intorci,nu mai pot lupta contra morilor de vant,pentru a continua aveam nevoie macar de o speranta,de putina vointa si din partea ta,trebuia sa-mi arati macar putin ca vrei si tu sa fie bine,dar nu a fost asa;chiar daca ai fi vrut nu ai aratat-o,a parut ca tu ai renuntat de tot la speranta de mai bine,ai renuntat la noi,la mine.Poate m-ai crezut egoista,dar egoismul meu se referea la "noi" ca un intreg,nu la mine ca persoana singura,voiam sa-ti fie bine,dar langa mine,nu langa altcineva.Ce sa mai spun?Nu mai am cuvinte sa explic ce simt,doar o operatie pe cord dechis poate ar scoate durerea sau poate doar timpul isi va pune pansamentul pe rana din inima....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu