Scriu cât să-mi hrănesc sufletul
Nu vreau să mi-l aud cum plânge
Şi ca să-i potolesc scâncetul
Înmoi cuvintele în sânge !
Mai scriu să-mi liniştesc inima
Frântă mereu... de oboseală,
Ignorând permanent patima
Ca astăzi să uite de boală !
Şi scriu să-mi liniştesc dragostea
Să stea pe vecie cu mine,
Infinitul să-l afle pe-o stea
Pierdută, frumoasă, ca tine.
Iar dacă cineva m-a citi
Şi-şi va dori hrană de suflet,
Va înţelege totul, va şti
Suspinu-i bucată de plânset.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu