Intotdeuna mi-am dorit sa am darul povestirii....intotdeauna m-am dorit sa pot expima ceea ce simt si ce gandesc...in ultimul timp viata m-a pus in niste situatii care mai de care mai interesante, m-a facut sa ma intreb cine sunt eu cu adevarat in raport cu ce mi se intampla, inca nu am gasit raspunsul exact la aceasta intrebare, dar inca-l caut...
Ceea ce stiu cu adevarat este ca orice actione are o rectiune, unele actiuni m-au facut fericita, altele m-au facut sa nu dorm noaptea, altele m-au lasat cu contul gol...dar din toate am invatat, sau cel putin asa sper. Am citit intr-o carte ca fiecare greseala facuta te aduce mai aproape de adevar si ca defapt raul este o iluzie. Dar ma intreb uneori cat mai trebuie sa gresesc sa ajung la adevar? Sau oare este adevarul fiecarei situatii? Exista oare un adevar suprem? Adevarul suprem se spene ca e dragostea...iubirea neconditionata fata de orice/oricine...fata de toata creatia aceasta minunata numita viata. Ar trebui sa ne amintim cu totii de asta cand cadem in intunericul sufletului...ca asta ar putea fi lumina de la capatul tunelului. Si sa nu uit esentialul, sper ca intr-o zi sa pot scrie cu amanunte tot ceea ce am trait,si invatat delungul acestei vieti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu